România

Participarea ministrului pentru afaceri europene, George Ciamba, la reuniunea Consiliului Afaceri Generale

Ministrul delegat pentru afaceri europene, George Ciamba, a participat, la Bruxelles, la 16 septembrie 2019, la reuniunea Consiliului Afaceri Generale, prezidată de către Președinția finlandeză a Consiliului UE.

Agenda reuniunii a cuprins: o informare din partea Președinției finlandeze a Consiliului cu privire la stadiul și perspectivele negocierilor referitoare la viitorul Cadru Financiar Multianual 2021-2027, un schimb de opinii privind agenda adnotată a Consiliului European din 17-18 octombrie 2019, respectiv o dezbatere de orientare privind consolidarea respectării statului de drept în Uniune, în baza Comunicării publicate de către Comisia Europeană în luna iulie 2019 pe această temă.

Totodată, la reuniunea CAG a avut loc audierea Ungariei în cadrul procedurilor vizând propunerea motivată în temeiul art. 7 (1) TUE. Ca puncte diverse au mai figurat o informare din partea Comisiei Europene referitoare la situația statului de drept din Polonia, respectiv o informare din partea Președinției finlandeze pe tema Conferinței privind democrația, statul de drept și drepturile fundamentale, organizată recent la Helsinki.

În cadrul discuției privind pregătirea viitoarei reuniuni a Consiliului European din luna octombrie, George Ciamba a evidențiat importanța avansării negocierilor privind Cadrul Financiar Multianual 2021-2027, în linie cu calendarul asumat de lideri, exprimând, în context, speranța că progresele înregistrate pe durata Președinției României la Consiliul UE vor contribui la îndeplinirea acestui obiectiv. Totodată, în contextul discuțiilor dedicate privind substanța propunerilor viitorului Cadru Financiar Multianual 2021-2027, derulate în cadrul unui dejun de lucru, ministrul a reiterat importanța agreării unui buget ambițios care să reflecte atât prioritățile pe termen lung ale Uniunii, cu accent pe Politica de Coeziune și Politica Agricolă Comună, precum și necesitatea unui răspuns prompt și eficient la noile provocări. A subliniat necesitatea unei pregătiri temeinice a discuțiilor la nivel de lideri, pe aspectele vizând viitorul buget european, cu luarea în considerare atât a elementelor cantitative, dar și a celor legate de implementarea politicilor prin noul buget.

De asemenea, în pregătirea Consiliului European, Ministrul George Ciamba a mai punctat importanța discuției pe marginea implementării Agendei Strategice a Uniunii, document adoptat pe durata Președinției României la Consiliul UE. A reiterat, în context, susținerea României pentru obiectivele legate de funcționarea deplină a pieței interne, consolidarea pieței unice digitale, a securității interne a Uniunii și a rolului global al UE. A subliniat, totodată, relevanța asigurării concordanței între prioritățile din Agenda Strategică cu programele de priorități ale Președințiilor succesive ale Consiliului și programele anuale de lucru ale viitoarei Comisii Europene. De asemenea, ministrul delegat a evocat impactul evoluțiilor privind Brexit asupra agendei europene.

Ministrul pentru afaceri europene a subliniat așteptarea României ca agenda viitoarei reuniuni a Consiliului European să reflecte angajamentele asumate de Uniune în ceea ce privește politica de extindere, în mod deosebit prin prisma obiectivului deschiderii negocierilor de aderare cu Albania și Republica Macedonia de Nord, conform calendarului agreat pe durata mandatului Președinției României la Consiliul UE.

În cadrul dezbaterii privind consolidarea respectării statului de drept în Uniune, George Ciamba a reafirmat angajamentul ferm al României pentru valorile statului de drept și susținerea pentru instituirea unui mecanism anual de evaluare, general aplicabil în acest domeniu, în linie cu propunerile avansate prin Comunicarea Comisiei Europene din 17 iulie 2019. A subliniat, totodată, susținerea pentru întărirea acțiunii europene în domeniul prevenirii și monitorizării evoluțiilor în materie, în toate statele membre. A evidențiat importanța asigurării complementarității și evitării duplicării cu instrumentele existente la nivelul Consiliului și al Comisiei Europene în acest domeniu, precum Dialogul anual al Consiliului privind statul de drept, Tabloul european privind justiția, Semestrul European etc. A subliniat importanța unei abordări incluzive și obiective în derularea noului instrument propus. A subliniat rolul important al Comisiei Europene, inclusiv din perspectiva obiectivelor care se află pe agenda viitorului Colegiu, în asigurarea implementării eficiente și coerente a noului mecanism.

 

În prim plan

Dezbaterea "NATO at 70: Obsolete, Brain-dead, or Irreplaceable”

03.12.2019

Vineri, 29 noiembrie 2019, ambasadorul României în Republica Polonă, E.S. Ovidiu Dranga, a participat la dezbaterea ”NATO at 70: Obsolete, Brain-dead, or…

Cea de a 6-a Rundă a Dialogului Polono-Român: "Polonia şi România în faţa unor Noi Provocări Regionale"

03.12.2019

La data de 28 noiembrie 2019, ambasadorul României în Polonia a participat la cea de a 6-a Rundă a Dialogului Polono-Român, organizată de Institutul…

Evenimentul de marcare a accederii Republicii Macedonia de Nord în Consiliul Guvernator al Comunității Democrațiilor

02.12.2019

La 29 noiembrie a.c., ambasadorul României a avut, în numele Preşedinţiei române a Comunităţii Democraţiilor, o scurtă intervenție în cadrul…
  • MAE și AEP anunță începerea perioadei de înscriere în Registrul Electoral pentru alegătorii români cu domiciliul sau reședința în străinătate Tip: Comunicat de presă Data: 31.03.2016 Începând cu 1 aprilie 2016, românii cu domiciliul sau reședința în străinătate care doresc să voteze la viitoarele alegeri parlamentare pot solicita înscrierea în Registrul Electoral. Perioada de înscriere începe la data de 1 aprilie și se încheie cu aproximativ 3 luni înaintea datei alegerilor, în funcție de data stabilirii scrutinului. În cadrul conferinței de presă organizată astăzi, 31 martie 2016, la sediul Ministerului Afacerilor Externe (MAE), ministrul delegat pentru relațiile cu românii de pretutindeni, Dan Stoenescu, secretarul general al MAE, Sorin Moise, președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Ana-Maria Pătru, și directorul de comunicare al AEP, Marian Muhuleț, au prezentat cele mai importante aspecte cu privire la desfășurarea în străinătate a scrutinului pentru alegerea Camerei Deputaților și Senatului României prevăzut pentru finalul acestui an. Ministrul delegat Dan Stoenescu a subliniat faptul că înscrierea alegătorilor în Registrul Electoral reprezintă un pas important și necesar pentru exercitarea dreptului de vot în cadrul alegerilor parlamentare din acest an, având în vedere modificările aduse legislației electorale și noutatea introducerii votului prin corespondență. Oficialul a prezentat campania de informare derulată de MAE și AEP care a cuprins organizarea de întâlniri cu românii de peste hotare, desfășurarea unor campanii online de promovare a noilor modalități de vot (#DialoglaÎnălțime, #DialogFărăFrontiere), participarea la emisiuni de televiziune și radio, acordarea de interviuri în presa scrisă, organizarea unor dezbateri cu reprezentanți ai societății civile și crearea unei secțiuni dedicate alegerilor pe pagina de web a MAE și a misiunilor diplomatice. De asemenea, demnitarul a lansat un apel public către reprezentanții mass-media din România pentru oferirea de sprijin în derularea campaniei de informare, precizând că un protocol de colaborare a fost deja semnat între MAE, AEP și o serie de instituții media. Președintele Autorității Electorale Permanente, Ana-Maria Pătru, a subliniat importanța intrării în vigoare a noilor prevederi din legislația electorală, prin care se facilitează accesul românilor la procesul electoral, evitându-se astfel aglomerația de la secțiile de votare și costurile de deplasare. Totodată, secretarul general al Ministerului Afacerilor Externe, Sorin Moise, a prezentat pașii pe care trebuie să îi urmeze românii cu domiciliul sau reședința în străinătate pentru a se înscrie în Registrul Electoral, în vederea exercitării dreptului de vot prin corespondență sau la secțiile de votare înființate acolo unde se înregistrează cel puțin 100 de cetățeni. Acesta a subliniat că este important ca alegătorii să folosească tot intervalul pus la dispoziție pentru înscriere, care debutează la data de 1 aprilie 2016. Cetățenii români care doresc să se informeze cu privire la desfășurarea procesului electoral din străinătate pot consulta materialele informative alcătuite de AEP și MAE accesibile în secțiunile speciale de pe pagina de internet a fiecărei instituții (http://www.roaep.ro/vot_strainatate/vot_strainatate.html șihttp://www.mae.ro/node/35931). Ordinul ministrului afacerilor externe privind documentele care atestă reședința în străinătate în vederea exercitării dreptului de vot la alegerile parlamentare din anul 2016și formularul cererii de înscriere în Registrul electoral pot fi descărcate de pe site-ul MAE. Model de cerere inscriere vot in strainatate Pliantul "Ghidul alegătorului român în străinătate", realizat de Autoritatea Electorală Permanentă Autoritatea Electorală Permanentă: www.roaep.ro Rubrica „Alegeri parlamentare 2016” de pe pagina de Internet a Ministerului Afacerilor Externe: www.mae.ro/node/35931
  • Lista secţiilor de votare din Polonia pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016 La propunerea Ambasadei României la Varşovia, pe teritoriul Poloniei vor fi organizate, la alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor din 11 decembrie 2016, un număr de 3 secţii de votare, după cum urmează: - VARŞOVIA (Ambasada României – str. Fr.Chopina 10, 00-559); - CRACOVIA (Biblioteca Voievodală - camera 53, parter - str. Rajska nr.1, 31-124); - WROCLAW (Oficiul Voievodal, parter - Piaţa Powstańców Warszawy, nr. 1, 50-153). La oricare dintre cele 3 secţii de votare susmenţionate, îşi vor putea exprima dreptul de vot, cetăţenii români majori (care au 18 ani împliniţi la data scrutinului), cu domiciliul sau reşedinţa în Polonia şi care deţin un document de identitate sau de călătorie valabil. Reamintim că, documentele care atestă domiciliul sau reşedinţa în această ţară sunt: 1. pașaportul cu menționarea statului de domiciliu -POLONIA sau 2. actul de identitate (C.I. sau pașaport) însoţit de unul dintre următoarele documente, emise de către autorităţile polone: a. adeverință de înregistrare a șederii cetățeanului UE (ZAŚWIADCZENIA O ZAREJESTROWANIU POBYTU OBYWATELA UNII EUROPEJSKIEJ); b. document care confirmă dreptul de ședere permanent (DOKUMENT POTWIERDZAJĄCY PRAWO STAŁEGO POBYTU); c. card de identitate/ paşaport polonez - cazul persoanelor care au şi cetăţenie polonă (DOWÓD OSOBISTY) d. carte de identitate specială - cazul personalului angajat la agenţiile europene – ex. FRONTEX şi organizaţiile internaţionale cu sedii în Polonia, cât şi pentru membrii de familie însoţitori la post). Cetăţenilor români cu domiciliul sau reşedinţa în Polonia, care s-au înscris în Registrul Electoral, optând pentru VOTUL PRIN CORESPONDENŢĂ, le-au fost expediate, prin Poşta Română, cu confirmare de primire, următoarele documente: - un plic exterior autoadresat; - un plic interior; - un autocolant cu menţiunea „votat”; - certificatul de alegător; - buletinul de vot prin corespondenţă; - instrucţiuni privind exercitarea dreptului de vot, inclusiv termenul în care alegătorul trebuie să depună la poştă opţiunea de vot exprimată. Alegătorul care a confirmat primirea documentelor necesare votării prin corespondenţă NU îşi poate exercita dreptul de vot la acest scrutin în cadrul unei secţii de votare. Totodată, alegătorii care s-au înregistrat pentru votul prin corespondenţă, se pot adresa, până cel târziu cu 20 de zile înaintea datei votării, Autorităţii Electorale Permanente, în cazul în care nu au primit documentele necesare votării, sau dacă acestea au fost pierdute, furate sau deteriorate, din motive neimputabile lor. Persoanele aflate în această situaţie vor putea să îşi exercite votul la una din secţiile de votare organizate în Polonia.
  • Biroul electoral pentru secțiile de votare din străinătate Ministerul Afacerilor Externe ​​ Legislaţie Linkuri utile